Misterioasele DULAPURI cu ladă din Evul Mediu. Ireal pentru ce le foloseau oamenii din acele timpuri

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost fascinați de piesele de mobilier, unele dintre ele mai degrabă utile, altele mai confortabile. La un muzeu din Wick, în nordul îndepărtat al Scoției, se află ceea ce pare a fi un dulap de pin deosebit de mare datând din îndepărtatul Ev Mediu, însă oamenii vremurilor îl foloseau în cu totul alt scop decât știm noi acum.

Se spune că aceste piese de mobilier confortabile, asemănătoare unui dulap, puteau găzdui până la cinci persoane. Totuși la ce le foloseau oamenii din Evul Mediu?

Dulapul misterios, dotat cu o pereche de uși duble pe toată lungimea din față și cu valize stivuite deasupra, este ceva ce mulți români au avut în casele lor, însă utilizarea lor era alta.

Dulapul din Evul Mediu este asamblat ca și mobila obișnuită cu ambalaj plat – fiecare piesă se potrivește între ele, astfel încât poate fi mutat și reconstruit cu ușurință. Dar acest dulap nu este destinat depozitării hainelor. În interior nu există umerașe sau rafturi pe care se pot așeza haine, ci acesta este un pat tip cutie – și este conceput pentru a găzdui persoanele care vor să tragă un pui de somn.

Cunoscut și sub numele de patul dulap sau patul cutie a fost surprinzător de popular în întreaga Europă din epoca medievală până la începutul secolului XX. Aceste piese de mobilier grele implicau exact ceea ce v-ați aștepta – o cutie din lemn care conținea un pat.

Unele erau simple și umile, nu mai mult decât niște containere de bază din lemn. Altele erau decorate în mod elaborat, cu laturi sculptate sau pictate. Adesea, dulapurile aveau uși care se închideau pentru a-l captiva pe cel care dormea în întunericul interiorului lor strâmt, sau o mică fereastră cu perdea. Cele mai sofisticate aveau o varietate de utilizări – cu sertare suplimentare și un scaun la baza lor.

Un altfel de dormitor

Timp de secole, muncitorii agricoli, pescarii și chiar și membrii nobilimii se târau în fiecare noapte în interiorul acestor bârloguri confortabile din lemn și se închideau înăuntru.

Paturile cu cutie erau piese de mobilier versatile. Adesea, acestea erau folosite aproape ca dormitoare în miniatură – locuri de dormit pentru ca oamenii să poată dormi acolo unde altfel nu ar fi fost suficient spațiu. Într-un caz din 1890, o familie care locuia în Highlands scoțieni era prea mare pentru casa lor cu o singură cameră – așa că unii membri au dormit într-un pat de cutie în hambar, printre câini și cai, potrivit Wick Society.

De asemenea, în unele zone, era obișnuită utilizarea acestora pentru lucrătorii migranți, cum ar fi surplusul de pescari de heringi care coborau în regiunea Wick în timpul sezonului de pescuit – cu până la cinci sau șase persoane care trebuiau să împartă un pat.

De fapt, nu era neobișnuit să se împartă un pat de cutie cu membrii familiei sau cu colegii de muncă. În melodrama din 1825, The Factory Lad, muncitorii dormeau în stive de paturi de cutie, cu două sau trei persoane în fiecare. Unele aveau găuri pentru ventilație, dar dacă se înghesuiau prea mulți oameni în ele exista riscul de sufocare – o poveste din Franța secolului al XIII-lea spune că o femeie ascunde trei oaspeți secreți în interiorul unui pat, care apoi pierd viața în interiorul sufocant al acestuia, potrivit BBC.

Paturile de tip cutie erau foarte răspândite în Marea Britanie și pe continentul european. Potrivit unei relatări din 1840, majoritatea căsuțelor din Bretania, Franța, includeau aceste piese de mobilier, care erau de obicei fabricate din stejar și îngrămădite până la 1,2 m înălțime cu lenjerie de pat. Puteau fi mai multe la o cameră, iar fiecare dintre ele avea un cufăr lung din lemn așezat la baza lor.

„Acesta este întotdeauna scaunul de onoare și servește și ca treaptă pentru a o ajuta pe gazda mea să urce pe canapeaua ei înălțată”, a scris scriitorul Thomas Adolphus Trollope.

Beneficiile dulapului pat

Dar mai exista și un alt beneficiu al acestor coșciuge de dormit: căldura. Fără încălzire sau izolație modernă, iarna dormitoarele puteau fi literalmente înghețate – atât de reci încât era o practică standard să te culci purtând o pălărie, astfel încât doar fața să fie expusă. Și era semnificativ mai frig atunci.

Roger Ekirch, profesor universitar distins de istorie la Virginia Tech, Virginia, și autorul cărții At Day’s Close: A History of Nighttime (O istorie a nopții), explică faptul că, din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea, Europa și anumite porțiuni din America de Nord s-au confruntat cu Mica Epocă Glaciară. La Londra, Tamisa a înghețat de optsprezece ori – un eveniment care nu s-a mai întâmplat din 1963.

„În jurnale se vorbea despre seva de la buștenii care ardeau în șeminee și care înghețau imediat ce se scurgea de la capetele goale… cernelurile înghețau peste noapte”, spune el.

Acest lucru nu numai că făcea din colegii de pat o perspectivă atrăgătoare, dar și din mediul protejat al unui pat de cutie, unde aerul cald devenea captiv.

În cele din urmă, patul cutiuță a fost asociat cu sărăcia și cu viața la țară și a fost considerat un obiect demodat. Până la jumătatea secolului al XX-lea, acestea erau rare. Cu toate acestea, în prezent, piese de mobilier similare revin în mod discret.

Astăzi se pot cumpăra corturi de pat, care transformă zonele de dormit în mici peșteri confortabile, cu avantajul unei intimități suplimentare, în timp ce „colțuri” de dormit din lemn, care arată suspect de asemănător cu paturile de cutie, sunt vândute pentru casele care vor să păstreze stilul de odinioară.